Toni Iordache- Hora lăutărească
Vezi mai multe video din muzica
S-a născut în 1942 în satul Bâldana (jud. Ilfov). Toni Iordache a urmat tradiția muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la țambal și ambii unchi cântau la vioara), începand să cânte la țambal din 1946. În 1954 câștigă un concurs pentru ocuparea unui post de țambalist și este angajat la orchestra Radio.
În 1958 câștigă medalia de aur la "Welt Jugend Feier" în Viena, iar în 1960 este solicitat și ulterior angajat de orchestra "Ciocârlia". Între 1960 și 1969, împreuna cu orchestra "Ciocârlia" are concerte în toată țara, dar și un turneu în Londra și unul la Moscova. În 1968 câștigă medalia de aur la "Festivalul Tinerilor Muzicieni" la Sofia.
În 1969, mergând la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir și taraful său, renunță la contractul său cu orchestra "Ciocârlia" și, începând cu 1970, colaborează numai cu taraful mic condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin și în Budapesta, până la sfârșitul vieții. Colaborează în 1973 cu orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra, din Tokyo, și interpretează în Japonia, ca invitat, suita "Hary Janos" pentru țambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură ansamblului Ion Onoriu unde, cântă cu instrumentiști precum Costel Vasilescu sau Mieluță Bibescu.
După 1970 cântă împreună cu fiul său Leonard Iordache (țambalist ca și tatăl său). În 1985 se îmbolnăvește de diabet zaharat, îi este amputat un picior și moare în cele din urmă în 1987 la București.
Caracteristic pentru tehnica de interpretare a lui Toni Iordache este maniera sa liberă și ușoară de a folosi toate notele instrumentului, folosirea cu maiestrie a pedalei (ce îi permitea să obțină timbre foarte rafinate) și loviturile sale alternative, rapide și exacte (ce amintesc de sunetul clavecinului), la o viteză incredibilă. În 1975 la un concert la Paris, acesta înregistrează o viteză incredibilă (25 de lovituri pe secundă) intrând astfel în cartea recordurilor (record nedoborât până în prezent).
Acesta lovea seturi întregi de game, arpegii, folosind și efecte de "polifonie ascunsă", toate acestea precedând sau acompaniind "umplerea" melodiei de bază, al cărei sunet este completat de appogiaturi, mordanți și rotiri.
Astfel, destul de frecvent, melodia principală - ce pare la început adevaratul "subiect" - devine gradual un fel de "pretext" pentru a-și demonstra virtuozitatea prin variațiuni îmbogățite prin ornamente ce le urmează, al caror scop este de a umple spatiul sonor rămas gol al melodiei.
Acest procedeu este folosit deseori de Iordache, în special în melodiile lente, al caror ritm este relativ "liber". Totuși, când interpretează o melodie lentă, el folosește, prin contrast, efecte "vocale", scoând sunete mai lungi prin "susținerea" tremolourilor ce devin din ce în ce mai rapide. După cum spunea Iordache însuși:
„tehnica țambalului nu implică numai viteza, ci și o bună atingere, o bună interpretare, multă inventivitate și foarte multă inspirație.”
Vezi mai multe video din muzica
S-a născut în 1942 în satul Bâldana (jud. Ilfov). Toni Iordache a urmat tradiția muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la țambal și ambii unchi cântau la vioara), începand să cânte la țambal din 1946. În 1954 câștigă un concurs pentru ocuparea unui post de țambalist și este angajat la orchestra Radio.
În 1958 câștigă medalia de aur la "Welt Jugend Feier" în Viena, iar în 1960 este solicitat și ulterior angajat de orchestra "Ciocârlia". Între 1960 și 1969, împreuna cu orchestra "Ciocârlia" are concerte în toată țara, dar și un turneu în Londra și unul la Moscova. În 1968 câștigă medalia de aur la "Festivalul Tinerilor Muzicieni" la Sofia.
În 1969, mergând la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir și taraful său, renunță la contractul său cu orchestra "Ciocârlia" și, începând cu 1970, colaborează numai cu taraful mic condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin și în Budapesta, până la sfârșitul vieții. Colaborează în 1973 cu orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra, din Tokyo, și interpretează în Japonia, ca invitat, suita "Hary Janos" pentru țambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură ansamblului Ion Onoriu unde, cântă cu instrumentiști precum Costel Vasilescu sau Mieluță Bibescu.
După 1970 cântă împreună cu fiul său Leonard Iordache (țambalist ca și tatăl său). În 1985 se îmbolnăvește de diabet zaharat, îi este amputat un picior și moare în cele din urmă în 1987 la București.
Caracteristic pentru tehnica de interpretare a lui Toni Iordache este maniera sa liberă și ușoară de a folosi toate notele instrumentului, folosirea cu maiestrie a pedalei (ce îi permitea să obțină timbre foarte rafinate) și loviturile sale alternative, rapide și exacte (ce amintesc de sunetul clavecinului), la o viteză incredibilă. În 1975 la un concert la Paris, acesta înregistrează o viteză incredibilă (25 de lovituri pe secundă) intrând astfel în cartea recordurilor (record nedoborât până în prezent).
Acesta lovea seturi întregi de game, arpegii, folosind și efecte de "polifonie ascunsă", toate acestea precedând sau acompaniind "umplerea" melodiei de bază, al cărei sunet este completat de appogiaturi, mordanți și rotiri.
Astfel, destul de frecvent, melodia principală - ce pare la început adevaratul "subiect" - devine gradual un fel de "pretext" pentru a-și demonstra virtuozitatea prin variațiuni îmbogățite prin ornamente ce le urmează, al caror scop este de a umple spatiul sonor rămas gol al melodiei.
Acest procedeu este folosit deseori de Iordache, în special în melodiile lente, al caror ritm este relativ "liber". Totuși, când interpretează o melodie lentă, el folosește, prin contrast, efecte "vocale", scoând sunete mai lungi prin "susținerea" tremolourilor ce devin din ce în ce mai rapide. După cum spunea Iordache însuși:
„tehnica țambalului nu implică numai viteza, ci și o bună atingere, o bună interpretare, multă inventivitate și foarte multă inspirație.”
